ACASA DESPRE NOI SERVICII TARIFE NOUTATI CONTACT
Optica Cristi
AVEM GRIJĂ DE VEDEREA TA
OPTICĂ MEDICALĂ, OPTOMETRIE ŞI OFTALMOLOGIE
CONJUNCTIVITELE

Conjunctivitele.

Conjunctivitele reprezintă infecţia sau inflamaţia conjunctivelor (membrana care acoperă partea albă a ochilor şi partea internă a peoapelor). Pot fi bacteriene, virale sau alergice şi pot avea caracter acut sau cronic.
Conjunctivita acută bacteriană.
Se caracterizează prin înroşirea ochilor, secreţii purulente cu lipirea ochilor dimineaţa la trezire, senzaţie de nisip sau corp străin în ochi, arsură sau uneori si mâncărime. Poate apare la un ochi sau la amândoi şi se poate transmite foarte uşor între membrii aceleaşi familii sau comunităţi. Este o afecţiune foarte contagioasă.
Vederea de obicei nu este afectată. La copiii mici, conjunctivitele sunt asociate cu dacriocistita – o infecţie şi inflamaţie a canalului lacrimal. Pentru tratamentul conjunctivitelor bacteriene se administrează antibiotice locale sub formă de picături. La copiii mici, acestea trebuie alese cu grijă pentru a avea un efect maxim şi pentru a nu produce efecte secundare nedorite atât toxice cât şi pentru a nu crea rezistenţă bacteriană. De obicei tratamentul conjunctivitei la adulţi sau copii este iniţiat fără examenul secreţiei conjunctivale. Dacă oftalmologul doreste să efectueze cultura, se iniţiază tratamentul antibiotic şi ulterior se modifică, dacă e necesar, în funcţie de rezultatul antibiogramei.
Conjunctivita virală.
Este determinată de obicei de adenovirusuri. În multe cazuri, apare după o infecţie a căilor respiratorii superioare. Frecvent boala se transmite prin contactul cu un membru al familiei sau altă persoană cu “ochi roşu”. Bolnavul prezintă de obicei înroşirea unuia sau a ambilor ochi, înţepături sau lăcrimare în general fără alterarea vederii. Oftalmologul găseşte semne ale infecţiei virale şi în unele situaţii ganglioni măriţi. Sunt cazuri când corneea ochiului afectat dezvoltă fenomene imune, care pot afecta vederea şi durează câteva luni pâna la vindecare. În general, conjunctivitele virale durează aproximativ două-trei săptămâni.
Tratamentul se reduce la terapie simptomatică cu antiinflamatorii.
Conjunctivita alergică.
Întotdeauna în conjunctivita alergică este prezentă senzaţia de mâncarime. Mai apare secreţie filamentoasă dar redusă, ochi roşu şi alte simptome alergice ca rinita (nas înfundat, cu secreţie apoasă), mâncarimi în gât şi tuse seacă. Vederea în general nu este afectată. Diagnosticul este confirmat prin lipsa semnelor de infectie la examinarea oftalmologică.
Tratamentul este în general simptomatic, în multe cazuri, cronic atât local cât şi general.
Iritaţiile oculare determinate de praf, aerul poluat, fumul, lumina puternică, lucrul îndelungat în faţa monitoarelor, vaporii anumite substanţe, provoacă înroşirea ochilor, senzaţii de usturime, inţepătură, lăcrimare. Importantă ar fi evitarea iritantului. În aceste cazuri este nevoie de folosirea lacrimilor artificiale sub îndrumarea oftalmologului, ce au rol de a îndepărta iritantul şi lubriferea suprafeţei oculare
Prevenirea conjuntivitelor şi transmiterea lor se face prin câteva măsuri de igienă simple. Astfel, în conjunctivitele bacteriene şi virale, fiind foarte contagioase, este importantă spălarea mâinilor cât mai des posibil şi evitaţi atingera ochilor în perioada infecţiei. Prosoapele să fie folosite individual şi împreună cu feţele de pernă schimbate cât mai des posibil. Picaturile oftalmologice nu le împrumutaţi altor persoane. Purtătorii lentilelor de contact trebuie să renunţe la purtarea lor pe perioada infecţiei şi chiar aruncarea lor urmând a folosi o lentilă nouă după vindecare. Nu folosiţi ceaiuri la ochi deoarece pot provoca alergii.

0


Copyright © 2009 Optica Cristi SRL
Legal
Acasa | Despre noi | Servicii | Tarife | Noutati | Contact
Afectiuni oftalmologice | Lentile de contact | Lentile de ochelari