OPTICA CRISTI © 2025. Toate drepturile rezervate. Creat de Global Marketing – IT
Informaţii utile despre cele mai frecvente afecţiuni oftalmologice întâlnite.
Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, ceea ce cauzează probleme vizuale – scăderea acuităţii vizuale. Cel mai obişnuit tip este cel legat de vârstă. Peste 50% dintre persoanele de peste 65 de ani au cataractă. În fazele incipiente, iluminarea mai puternică şi ochelarii pot îmbunătăţii parţial şi provizoriu acuitatea vizuală. Cristalinul este o lentilă situată în spatele irisului, care ajută la focalizarea luminii pe retină. Pentru a produce o imagine clară, cristalinul trebuie să ramână transparent. Cristalinul este compus în cea mai mare parte din apă şi proteine. Cu vârsta cristalinul îşi pierde transparenţa producandu-se cataracta.
Cele mai frecvente simptome ale cataractei sunt:
– Vedere înceţoşată
– Sensibilitate la lumină.
– Culorile par palide
– Vedere nocturnă slabă
– Schimbarea frecventă a ochelarilor
Aceste simptome pot fi un semn şi al altor boli oculare. Dacă prezentaţi unul dintre aceste simptome, apelaţi la un consult oftalmologic.
Cum se tratează?
Singurul tratament eficient al cataractei este tratamentul chirurgical.
În cataracta incipientă, vederea se poate îmbunătăţi folosind alţi ochelari, lupe sau lumină mai puternică. Cataracta avansată sau matură se tratează chirurgical. Operaţiile de cataractă sunt cele mai frecvente operaţii oftalmologice. Astfel se înlătură cristalinul opacifiat şi se înlocuieşte cu un cristalin artificial. Cele mai moderne tehnici folosesc procedee chirurgicale complexe pe bază de ultrasunete (FACOEMULSIFICARE) care se pot efectua şi ambulator, fară internare cu anestezie locală şi beneficiază de recuperare rapidă.
Glaucomul este o afecţiune provocată de presiunea intraoculară crescută. Umoarea apoasă este un lichid clar care se scurge liber în ochi şi surplusul este eliminat printr-un sistem de scurgere situat în unghiul iridocornean. Când acest sistem de scurgere este blocat sau nu drenează destul lichid atunci presiunea creşte şi poate afecta fibrele nervului optic. Desigur presiunea intraoculară nu este singurul factor în producerea glaucomului dar rămâne cel mai important factor de risc. Nervul optic conduce la creier imaginile captate de retină. El este format dintr-un număr foarte mare de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la început doar unele dintre aceste fibre provocând pierderi limitate în câmpul vizual. Mulţi pacienţi nu observă aceste pierderi decât atunci când boala este foarte avansata. Atunci când întregul nerv optic este distrus survine orbirea.OCT-tomgrafia în coerenţă optică este singura examinare care poate evalua rata de mortaliate al fibrelor nervului optic. Diagnosticul precoce si tratamentul de către un oftalmolog reprezintă cheia în prevenirea distrugerii nervului optic.
Glaucomul poate fi cu unghi închis sau cu unghi deschis.
Glaucomul acut cu unghi închis sau atacul de glaucom reprezintă o urgenţă oftalmologică deoarece netratată duce la pirderea ireversibilă a vederii. Printre simptomele care apar sunt:
-Vedere înceţosată
-Durere oculară intensă
-Cefalee
-Halouri colorate în jurul luminilor
-Stare de greaţă şi vomă
Atunci când unele dintre aceste simptome apar este necesar să vă prezentati de urgenţă la medicul oftalmolog.
Glaucomul cronic cu unghi deschis.
Este cel mai des întâlnit dintre toate formele de glaucom (90%). De obicei survine odată cu vârsta – debutând după vârsta de 40 ani, când sistemul de drenaj devine din ce în ce mai ineficient sau producţia umorii apoase este excesivă crescând astfel presiunea intraoculară. Presiune intraoculară crescută determină afecarea nervului optic şi reducerea câmpului vizual. De obicei glaucomul cronic simplu poate să nu provoace nici un simptom care să-l facă pe pacient să meargă la medic fapt ce determină de multe ori descoperirea ei în stadii avansate. Din acest motiv este foarte importantă efectuarea de controale oftalmologice periodice după vârsta de 40 ani. Diagnosticul glaucomului se pune pe baza presiunii intraoculare (tonometrie), evaluarea sistemului de drenaj intraocular (gonioscopie), evaluarea nervului optic (oftalmoscopie+OCT) şi evaluarea modificarilor de câmp vizual (perimetrie).
Tratamentul antiglaucomatos se bazează pe scaderea şi menţinerea presiunii întraoculare la valori considerate sigure particularizate fiecărui pacient. Prima opţiune terapeutică este cea medicamentoasă = picături oftalmologice. A doua opţiune terapeutică este terapia laser – CICLOFOTOCOAGULAREA TRANSCLERALA cea mai nouă şi performantă terapie. Mai exista si alte proceduri laser în funcţie de nevoie trabeculoplastie argon-laser, iridoplastie Yag-laser. Cea de-a treia opţiune terapeutică este opraţia cu valve sau clasica trabeculectomie.
NU UITATI VIZITELE REGULATE LA OFTALMOLOG POT DEPISTA DIN TIMP AFECTIUNI OFTALMOLOGICE GRAVE!!!
Degenerescenţa maculară reprezintă deteriorarea maculei. Macula este o mică zonă a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite să vedem clar lucruri de fineţe. Când macula nu funcţionează corect , vederea centrală poate fi afectată de înceţoşare, pete negre sau distorsiuni. Degenerescenţa maculară afectează abilitatea de a vedea la distanţă sau aproape şi poate face ca anumite activităţi – cititul, introdusul aţei în ac – să devină dificile sau imposibile. Deşi degenerescenţa maculară scade vederea în porţiunea centrală a retinei, ea nu afectează vederea periferică. De exemplu, puteţi vedea rama unei poze, dar nu puteţi vedea poza propriuzisă. Degenerescenţa maculară singură nu conduce la orbire totală. Chiar şi în cele mai avansate cazuri, se păstrează ceva vedere utilă şi omul este adesea capabil să-şi aibă singur de grijă. La mulţi oameni în vârstă degenerescenţa maculară apare ca parte a procesului de îmbătrânire. Degenerescenţa maculară este cauza principală de pierdere severă a vederii la persoanele de peste 65 de ani.
Pot apare urmatoarele semne:
-Cuvintele de pe o pagină apar voalate
-In centrul câmpului vizual apare o zonă întunecată sau goală
-Liniile drepte apar distorsionate, deformate
Factorii de risc ar fi – expunerea la lumină puternică = soare, fără ochelari de protecţie, vârsta peste 55 ani, hipercolesterolemia, fumatul, diabetul zaharat, predispoziţia familială.
Oftalmologul dumneavoastră poate detecta degenerescenţa maculară în stadiu incipient în timpul examinarii ochilor. Există 2 feluri de degenerescenţă maculară: uscată şi umedă. Un test util este utilizarea grilei Amsler. Uneori se fac fotografii speciale ale ochiului, numite angiografii cu fluoresceină, pentru a detecta vasele anormale de sânge sub retină. În ciuda cercetărilor medicale continue, nu există încă un tratament eficient pentru degenerescenţa maculară „uscată”. Unii medici consideră că suplimentele nutritive pot încetini degenerescenţa maculară, dar nu a fost încă dovedit, rămânând sigura posibilitate terapeutică. Tratamentul se axează pe ajutorul dat persoanei să găsească metode de a face faţă vederii slabe (folosirea dispozitivelor de mărire=lupe). Anumite tipuri de degenerescenţa maculară „umedă” pot beneficia de tratamente laser, o procedură de obicei scurtă şi nedureroasă. De asemenea în ultimii ani se testează anumite substanţe injectabile intraocular ce ar părea că dau rezultate în tratamentul acestei forme de degenerescenţă maculară.
Dacă aveţi diabet pancreasul dumneavoastră nu poate secreta suficientă insulină care să metabolizeze corect glucoza din sânge. Când cantitatea de zahăr din sânge (glicemia) este prea mare, poate afecta vasele de sânge din întreg corpul, inclusiv cele din ochi. Aceasta poate conduce la retinopatia diabetică. Retinopatia diabetică netratată poate duce în stadiile finale la orbire. De aceea este foarte importantă efectuare de consultaţii oftalmologice regulate (între 6 luni şi 1 an) pentru depistarea şi eventual tratarea din timp a modificărilor induse de diabet. Oftalmologul dumneavoastră poate diagnostica retinopatia diabetică efectuând un examen al fundului de ochi sau folosind examinări speciale cum ar fi OCT-ul sau AFG-ul angiografie cu fluoresceină.
Din fericire, puteţi reduce riscul de apariţie a retinopatiei diabetice urmând urmatoarele sfaturi:
– Menţineţi nivelul glicemiei sub control
– Urmăriţi-vă tensiunea arterială şi păstraţi-o sub control, sau cereţi sfatul specialistului
– Urmaţi o dietă sănătoasă
– Faceţi regulat mişcare
– Efectuaţi un control oftalmologic cel putin o dată pe an
– Dacă remarcaţi vedere neclară sau aveţi dificultaţi în efectuarea lucrului de aproape, cum este cititul, sau dacă vederea va devine înceţosată ori cu pete, mergeţi de urgenţă la un oftalmolog. În stadii mai avansate retinopatia diabetică poate fi tratată cu fotocoagulare laser.
Conjunctivitele reprezintă infecţia sau inflamaţia conjunctivelor (membrana care acoperă partea albă a ochilor şi partea internă a peoapelor). Pot fi bacteriene, virale sau alergice şi pot avea caracter acut sau cronic.
Conjunctivita acută bacteriană.
Se caracterizează prin înroşirea ochilor, secreţii purulente cu lipirea ochilor dimineaţa la trezire, senzaţie de nisip sau corp străin în ochi, arsură sau uneori si mâncărime. Poate apare la un ochi sau la amândoi şi se poate transmite foarte uşor între membrii aceleaşi familii sau comunităţi. Este o afecţiune foarte contagioasă. Vederea de obicei nu este afectată. La copiii mici, conjunctivitele sunt asociate cu dacriocistita – o infecţie şi inflamaţie a canalului lacrimal. Pentru tratamentul conjunctivitelor bacteriene se administrează antibiotice locale sub formă de picături. La copiii mici, acestea trebuie alese cu grijă pentru a avea un efect maxim şi pentru a nu produce efecte secundare nedorite atât toxice cât şi pentru a nu crea rezistenţă bacteriană. De obicei tratamentul conjunctivitei la adulţi sau copii este iniţiat fără examenul secreţiei conjunctivale. Dacă oftalmologul doreste să efectueze cultura, se iniţiază tratamentul antibiotic şi ulterior se modifică, dacă e necesar, în funcţie de rezultatul antibiogramei.
Conjunctivita virală.
Este determinată de obicei de adenovirusuri. În multe cazuri, apare după o infecţie a căilor respiratorii superioare. Frecvent boala se transmite prin contactul cu un membru al familiei sau altă persoană cu “ochi roşu”. Bolnavul prezintă de obicei înroşirea unuia sau a ambilor ochi, înţepături sau lăcrimare în general fără alterarea vederii. Oftalmologul găseşte semne ale infecţiei virale şi în unele situaţii ganglioni măriţi. Sunt cazuri când corneea ochiului afectat dezvoltă fenomene imune, care pot afecta vederea şi durează câteva luni pâna la vindecare. În general, conjunctivitele virale durează aproximativ două-trei săptămâni. Tratamentul se reduce la terapie simptomatică cu antiinflamatorii.
Conjunctivita alergică.
Întotdeauna în conjunctivita alergică este prezentă senzaţia de mâncarime. Mai apare secreţie filamentoasă dar redusă, ochi roşu şi alte simptome alergice ca rinita (nas înfundat, cu secreţie apoasă), mâncarimi în gât şi tuse seacă. Vederea în general nu este afectată. Diagnosticul este confirmat prin lipsa semnelor de infectie la examinarea oftalmologică. Tratamentul este în general simptomatic, în multe cazuri, cronic atât local cât şi general.
Iritaţiile oculare determinate de praf, aerul poluat, fumul, lumina puternică, lucrul îndelungat în faţa monitoarelor, vaporii anumite substanţe, provoacă înroşirea ochilor, senzaţii de usturime, inţepătură, lăcrimare. Importantă ar fi evitarea iritantului. În aceste cazuri este nevoie de folosirea lacrimilor artificiale sub îndrumarea oftalmologului, ce au rol de a îndepărta iritantul şi lubriferea suprafeţei oculare
Prevenirea conjuntivitelor şi transmiterea lor se face prin câteva măsuri de igienă simple. Astfel, în conjunctivitele bacteriene şi virale, fiind foarte contagioase, este importantă spălarea mâinilor cât mai des posibil şi evitaţi atingera ochilor în perioada infecţiei. Prosoapele să fie folosite individual şi împreună cu feţele de pernă schimbate cât mai des posibil. Picaturile oftalmologice nu le împrumutaţi altor persoane. Purtătorii lentilelor de contact trebuie să renunţe la purtarea lor pe perioada infecţiei şi chiar aruncarea lor urmând a folosi o lentilă nouă după vindecare. Nu folosiţi ceaiuri la ochi deoarece pot provoca alergii.
Lacrimile sunt produse în cea mai mare parte de glandele lacrimale situate în partea superioară a orbitei. Fluidul lacrimal asigură nutriţia corneei şi o protejează împotriva infecţiilor. În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă. Sindromul de ochi uscat (keratita sicca) apare datorită lipsei de lubrifiere şi umidificare a ochiului. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă ce merge până la inflamaţie. Semnele sindromului de ochi uscat sunt: senzaţia permanentă de uscăciune, de mâncărime şi de arsură la nivelul ochilor. Aceste simptome pot fi de ajuns pentru oftalmologul dumneavoastră să pună diagnosticul de ochi uscat. Uneori s-ar putea să dorească să măsoare cantitatea de lacrimi din ochi (test Schirmer). Sindromul de ochi uscat are mai multe cauze:
– Survine ca parte a procesului de îmbătrânire
-Apare ca efect secundar la unele medicamente ca antialergice, antidepresive, anticonceptionale, multivitamine
– Traiul într-un climat uscat, cu vânt şi praf
– Utilizarea îndelungată a videoterminalelor (monitoare) (reducerea frecvenţei de clipire)
– Ochii uscaţi reprezintă şi un simptom al unor boli sistemice cum sunt lupusul, poliartrita reumatoidă, sindromul Sjögren
– Purtare îndelungată de lentile de contact
– Închiderea insuficientă a pleoapelor
– Diverse boli ale pleoapelor
– Fumatul
Sindromul de ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale. Sindromul de ochi uscat nu poate fi tratat cauzal, dar simptomele lui (uscăciunea, mâncărimea şi arsura) pot fi ameliorate. Oftalmologul vă poate prescrie lacrimi artificiale, picături de ochi lubrifiante, care pot ameliora senzaţia de uscăciune şi mâncărime. Dacă sindromul de ochi uscat apare ca efect secundar al unui tratament medical, oprirea acestuia rezolvă în general problema. Alteori, schimbarea tratamentului ameliorează sindromul de ochi uscat. De asemenea tratarea bolii de bază a pleoapelor, atunci când există, ajută în cazul sindromului de ochi uscat. Aceasta poate necesita tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţirea frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special.
VICIILE DE REFRACTIE: Miopia, Hipermetopia si Astigmatismul
Miopia reprezintă viciul de refracţie în care imaginea se formează înaintea retinei deoarece globul ocular este mai lung decât ar fi normal. Miopia de obicei este o boală familială şi apare încă din copilărie. Ea afectează aproximativ o treime din populatie. Miopii au dificultaţi în vederea lucrurilor la distanţă, cum ar fi semnele de circulaţie, televizorul, tabla, dar văd bine de aproape, cum ar fi cititul sau cusutul. Miopia poate fi corectată cu ochelari, lentile de contact sau prin chirurgie. Având miopie, corecţia optică se va efectua cu lentile sferice negative (minus).
Miopia Miopia corectată
Hipermetropia reprezintă viciul de refractie în care imaginea se formează în spatele retinei datorită lungimii mai mici faţă de normal a globului ocular. Persoanele afectate de hipermetropie au probleme cu vederea de departe cât şi cu cele de aproape. Mulţi copii se nasc cu hipermetropie, dar unii dintre ei se vindecă odată cu alungirea globului ocular din timpul creşterii normale a organismului. Ca şi celelalte vicii de refracţie se poate coreta cu ochelari, lentile de contact sau chirurgical. Corecţia optică se va efectua cu lentile sferice pozitive (plus).
Hipermetropia Hipermetropia corectată
Astigmatismul reprezintă viciul de refracţie în care imagine nu se formează punctiform ci deformată, alungită. Astigmatismul se datorează corneei care având raze de curbură diferite în meridiane diferite, determină deformarea imaginii în momentul traversării ei. Astigmatismul necorectat vă poate da dureri de cap sau de ochi şi poate produce vedere distorsionată. Acest viciu poate însoţii miopia sau hipermetropia şi poate fi corectata cu ochelari, lentile de contact sau prin chirurgie. Corecţia optică se va efectua cu lentile cilindrice negative sau pozitive.
Astigmatismul
Presbiopia apare în jurul vârstei de 40 de ani ca urmare a procesului de îmbătranire a capacităţii de adaptare a ochiului, fiind legată de scăderea elasticităţii cristalinului, evidenţiabil la activitătile de aproape cum ar fi cititul, scrisul, cusutul, lucrul la calculator, vederea devenind neclară, persoanele afectate având tendinţa de a îndepartă lucurile. Această problemă apare tuturor la un moment dat, chiar şi celor care n-au avut niciodata probleme vizuale. Corecţia presbiopiei se face cu ochelari pentru vederea de aproape fiind necesară actualizarea ei odată cu înaintarea în vârstă. Există şi posibilitatea purtarii lentilelor de contact corectoare.
Presbiopia Presbiopia corectată
Ambliopia este termenul medical pentru „ochiul leneş”. Ochiul ambliop este normal din punct de vedere anatomic dar acuitatea vizuală este slabă chiar şi cu corectia optică. Ambliopia apare din copilărie în cazul în care există diferenţă de refracţie între ochi necorectată sau nedeterminate în cazurile de strabism. Pentru a evita apariţia acestei afecţiuni trebuie descoperită şi tratată cât mai devreme. Cu cel mai modern autorefractometru portabil PLUSOPTIX viciile de refracţie se pot determina de la vârsta de 6 luni iar corecţia ambliopiei ar trebui facută pana la 5-6 ani deoarece după această vârstă scad şansele de recuperare iar după vârsta de 9-10 ani rămâne permanentă şi ireversibilă. De aceea chiar dacă copilul mic pare să vadă bine trebuie dus la oftalmolog pentru o examinare chiar de la vârsta de 6 luni iar o repetare a examinarii dacă nu sunt probleme ar trebui facută în jurul vârstei de 4 ani şi 6 ani. Tratarea ambliopiei se va face cu ochelari şi cu exerciţii ortoptice (gimnastică medicală oculară specifică).
Copiii care provin din familii cu probleme de vedere trebuie testaţi oftalmologic din primul an de viaţă.
Ambliopia este termenul medical pentru „ochiul leneş”. Ochiul ambliop este normal din punct de vedere anatomic dar acuitatea vizuală este slabă chiar şi cu corectia optică. Ambliopia apare din copilărie în cazul în care există diferenţă de refracţie între ochi necorectată sau nedeterminate în cazurile de strabism. Pentru a evita apariţia acestei afecţiuni trebuie descoperită şi tratată cât mai devreme. Cu cel mai modern autorefractometru portabil PLUSOPTIX viciile de refracţie se pot determina de la vârsta de 6 luni iar corecţia ambliopiei ar trebui facută pana la 5-6 ani deoarece după această vârstă scad şansele de recuperare iar după vârsta de 9-10 ani rămâne permanentă şi ireversibilă. De aceea chiar dacă copilul mic pare să vadă bine trebuie dus la oftalmolog pentru o examinare chiar de la vârsta de 6 luni iar o repetare a examinarii dacă nu sunt probleme ar trebui facută în jurul vârstei de 4 ani şi 6 ani. Tratarea ambliopiei se va face cu ochelari şi cu exerciţii ortoptice (gimnastică medicală oculară specifică).
La Optica Cristi puteţii beneficia de consultaţii cu aparatul PLUSOPTIX şi de tratamente de dezambliopizare.
Obtrucţia de canal lacrimo-nazaleste o afecţiune destul de des întâlnită la nou-născuţi. Principalele semne pot fi lacrimare oculară sau infecţii repetate, simptome ce pot apărea din primele zile de la naştere sau mai târziu.
Cauzele apariţiei acestei afecţiuni sunt de cele mai multe ori întârzierea deshiderii canalelor lacrimale prin persistenţa unei membrane, canalul lacrimal nedeschizându-se în nas cum ar fi normal, drenajul lacrimal fiind perturbat.
Dacă parinţii observă aceste semne, trebuie să se adreseze medicului specialist pentru a primi un tratament adecvat. Tratamentul acestei afecţiuni este iniţial cu picături şi masaj local, iar în cazul neobţinerii vindecării, tratamentul este “chirurgical” prin sondarea canalelor lacrimale.
Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, ceea ce cauzează probleme vizuale – scăderea acuităţii vizuale. Cel mai obişnuit tip este cel legat de vârstă. Peste 50% dintre persoanele de peste 65 de ani au cataractă. În fazele incipiente, iluminarea mai puternică şi ochelarii pot îmbunătăţii parţial şi provizoriu acuitatea vizuală. Cristalinul este o lentilă situată în spatele irisului, care ajută la focalizarea luminii pe retină. Pentru a produce o imagine clară, cristalinul trebuie să ramână transparent. Cristalinul este compus în cea mai mare parte din apă şi proteine. Cu vârsta cristalinul îşi pierde transparenţa producandu-se cataracta.
Cele mai frecvente simptome ale cataractei sunt:
– Vedere înceţoşată
– Sensibilitate la lumină.
– Culorile par palide
– Vedere nocturnă slabă
– Schimbarea frecventă a ochelarilor
Aceste simptome pot fi un semn şi al altor boli oculare. Dacă prezentaţi unul dintre aceste simptome, apelaţi la un consult oftalmologic.
Cum se tratează?
Singurul tratament eficient al cataractei este tratamentul chirurgical.
În cataracta incipientă, vederea se poate îmbunătăţi folosind alţi ochelari, lupe sau lumină mai puternică. Cataracta avansată sau matură se tratează chirurgical. Operaţiile de cataractă sunt cele mai frecvente operaţii oftalmologice. Astfel se înlătură cristalinul opacifiat şi se înlocuieşte cu un cristalin artificial. Cele mai moderne tehnici folosesc procedee chirurgicale complexe pe bază de ultrasunete (FACOEMULSIFICARE) care se pot efectua şi ambulator, fară internare cu anestezie locală şi beneficiază de recuperare rapidă.
Glaucomul este o afecţiune provocată de presiunea intraoculară crescută. Umoarea apoasă este un lichid clar care se scurge liber în ochi şi surplusul este eliminat printr-un sistem de scurgere situat în unghiul iridocornean. Când acest sistem de scurgere este blocat sau nu drenează destul lichid atunci presiunea creşte şi poate afecta fibrele nervului optic. Desigur presiunea intraoculară nu este singurul factor în producerea glaucomului dar rămâne cel mai important factor de risc. Nervul optic conduce la creier imaginile captate de retină. El este format dintr-un număr foarte mare de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la început doar unele dintre aceste fibre provocând pierderi limitate în câmpul vizual. Mulţi pacienţi nu observă aceste pierderi decât atunci când boala este foarte avansata. Atunci când întregul nerv optic este distrus survine orbirea.OCT-tomgrafia în coerenţă optică este singura examinare care poate evalua rata de mortaliate al fibrelor nervului optic. Diagnosticul precoce si tratamentul de către un oftalmolog reprezintă cheia în prevenirea distrugerii nervului optic.
Glaucomul poate fi cu unghi închis sau cu unghi deschis.
Glaucomul acut cu unghi închis sau atacul de glaucom reprezintă o urgenţă oftalmologică deoarece netratată duce la pirderea ireversibilă a vederii. Printre simptomele care apar sunt:
-Vedere înceţosată
-Durere oculară intensă
-Cefalee
-Halouri colorate în jurul luminilor
-Stare de greaţă şi vomă
Atunci când unele dintre aceste simptome apar este necesar să vă prezentati de urgenţă la medicul oftalmolog.
Glaucomul cronic cu unghi deschis.
Este cel mai des întâlnit dintre toate formele de glaucom (90%). De obicei survine odată cu vârsta – debutând după vârsta de 40 ani, când sistemul de drenaj devine din ce în ce mai ineficient sau producţia umorii apoase este excesivă crescând astfel presiunea intraoculară. Presiune intraoculară crescută determină afecarea nervului optic şi reducerea câmpului vizual. De obicei glaucomul cronic simplu poate să nu provoace nici un simptom care să-l facă pe pacient să meargă la medic fapt ce determină de multe ori descoperirea ei în stadii avansate. Din acest motiv este foarte importantă efectuarea de controale oftalmologice periodice după vârsta de 40 ani. Diagnosticul glaucomului se pune pe baza presiunii intraoculare (tonometrie), evaluarea sistemului de drenaj intraocular (gonioscopie), evaluarea nervului optic (oftalmoscopie+OCT) şi evaluarea modificarilor de câmp vizual (perimetrie).
Tratamentul antiglaucomatos se bazează pe scaderea şi menţinerea presiunii întraoculare la valori considerate sigure particularizate fiecărui pacient. Prima opţiune terapeutică este cea medicamentoasă = picături oftalmologice. A doua opţiune terapeutică este terapia laser – CICLOFOTOCOAGULAREA TRANSCLERALA cea mai nouă şi performantă terapie. Mai exista si alte proceduri laser în funcţie de nevoie trabeculoplastie argon-laser, iridoplastie Yag-laser. Cea de-a treia opţiune terapeutică este opraţia cu valve sau clasica trabeculectomie.
NU UITATI VIZITELE REGULATE LA OFTALMOLOG POT DEPISTA DIN TIMP AFECTIUNI OFTALMOLOGICE GRAVE!!!
Degenerescenţa maculară reprezintă deteriorarea maculei. Macula este o mică zonă a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite să vedem clar lucruri de fineţe. Când macula nu funcţionează corect , vederea centrală poate fi afectată de înceţoşare, pete negre sau distorsiuni. Degenerescenţa maculară afectează abilitatea de a vedea la distanţă sau aproape şi poate face ca anumite activităţi – cititul, introdusul aţei în ac – să devină dificile sau imposibile. Deşi degenerescenţa maculară scade vederea în porţiunea centrală a retinei, ea nu afectează vederea periferică. De exemplu, puteţi vedea rama unei poze, dar nu puteţi vedea poza propriuzisă. Degenerescenţa maculară singură nu conduce la orbire totală. Chiar şi în cele mai avansate cazuri, se păstrează ceva vedere utilă şi omul este adesea capabil să-şi aibă singur de grijă. La mulţi oameni în vârstă degenerescenţa maculară apare ca parte a procesului de îmbătrânire. Degenerescenţa maculară este cauza principală de pierdere severă a vederii la persoanele de peste 65 de ani.
Pot apare urmatoarele semne:
-Cuvintele de pe o pagină apar voalate
-In centrul câmpului vizual apare o zonă întunecată sau goală
-Liniile drepte apar distorsionate, deformate
Factorii de risc ar fi – expunerea la lumină puternică = soare, fără ochelari de protecţie, vârsta peste 55 ani, hipercolesterolemia, fumatul, diabetul zaharat, predispoziţia familială.
Oftalmologul dumneavoastră poate detecta degenerescenţa maculară în stadiu incipient în timpul examinarii ochilor. Există 2 feluri de degenerescenţă maculară: uscată şi umedă. Un test util este utilizarea grilei Amsler. Uneori se fac fotografii speciale ale ochiului, numite angiografii cu fluoresceină, pentru a detecta vasele anormale de sânge sub retină. În ciuda cercetărilor medicale continue, nu există încă un tratament eficient pentru degenerescenţa maculară „uscată”. Unii medici consideră că suplimentele nutritive pot încetini degenerescenţa maculară, dar nu a fost încă dovedit, rămânând sigura posibilitate terapeutică. Tratamentul se axează pe ajutorul dat persoanei să găsească metode de a face faţă vederii slabe (folosirea dispozitivelor de mărire=lupe). Anumite tipuri de degenerescenţa maculară „umedă” pot beneficia de tratamente laser, o procedură de obicei scurtă şi nedureroasă. De asemenea în ultimii ani se testează anumite substanţe injectabile intraocular ce ar părea că dau rezultate în tratamentul acestei forme de degenerescenţă maculară.
Dacă aveţi diabet pancreasul dumneavoastră nu poate secreta suficientă insulină care să metabolizeze corect glucoza din sânge. Când cantitatea de zahăr din sânge (glicemia) este prea mare, poate afecta vasele de sânge din întreg corpul, inclusiv cele din ochi. Aceasta poate conduce la retinopatia diabetică. Retinopatia diabetică netratată poate duce în stadiile finale la orbire. De aceea este foarte importantă efectuare de consultaţii oftalmologice regulate (între 6 luni şi 1 an) pentru depistarea şi eventual tratarea din timp a modificărilor induse de diabet. Oftalmologul dumneavoastră poate diagnostica retinopatia diabetică efectuând un examen al fundului de ochi sau folosind examinări speciale cum ar fi OCT-ul sau AFG-ul angiografie cu fluoresceină.
Din fericire, puteţi reduce riscul de apariţie a retinopatiei diabetice urmând urmatoarele sfaturi:
– Menţineţi nivelul glicemiei sub control
– Urmăriţi-vă tensiunea arterială şi păstraţi-o sub control, sau cereţi sfatul specialistului
– Urmaţi o dietă sănătoasă
– Faceţi regulat mişcare
– Efectuaţi un control oftalmologic cel putin o dată pe an
– Dacă remarcaţi vedere neclară sau aveţi dificultaţi în efectuarea lucrului de aproape, cum este cititul, sau dacă vederea va devine înceţosată ori cu pete, mergeţi de urgenţă la un oftalmolog. În stadii mai avansate retinopatia diabetică poate fi tratată cu fotocoagulare laser.
Conjunctivitele reprezintă infecţia sau inflamaţia conjunctivelor (membrana care acoperă partea albă a ochilor şi partea internă a peoapelor). Pot fi bacteriene, virale sau alergice şi pot avea caracter acut sau cronic.
Conjunctivita acută bacteriană.
Se caracterizează prin înroşirea ochilor, secreţii purulente cu lipirea ochilor dimineaţa la trezire, senzaţie de nisip sau corp străin în ochi, arsură sau uneori si mâncărime. Poate apare la un ochi sau la amândoi şi se poate transmite foarte uşor între membrii aceleaşi familii sau comunităţi. Este o afecţiune foarte contagioasă. Vederea de obicei nu este afectată. La copiii mici, conjunctivitele sunt asociate cu dacriocistita – o infecţie şi inflamaţie a canalului lacrimal. Pentru tratamentul conjunctivitelor bacteriene se administrează antibiotice locale sub formă de picături. La copiii mici, acestea trebuie alese cu grijă pentru a avea un efect maxim şi pentru a nu produce efecte secundare nedorite atât toxice cât şi pentru a nu crea rezistenţă bacteriană. De obicei tratamentul conjunctivitei la adulţi sau copii este iniţiat fără examenul secreţiei conjunctivale. Dacă oftalmologul doreste să efectueze cultura, se iniţiază tratamentul antibiotic şi ulterior se modifică, dacă e necesar, în funcţie de rezultatul antibiogramei.
Conjunctivita virală.
Este determinată de obicei de adenovirusuri. În multe cazuri, apare după o infecţie a căilor respiratorii superioare. Frecvent boala se transmite prin contactul cu un membru al familiei sau altă persoană cu “ochi roşu”. Bolnavul prezintă de obicei înroşirea unuia sau a ambilor ochi, înţepături sau lăcrimare în general fără alterarea vederii. Oftalmologul găseşte semne ale infecţiei virale şi în unele situaţii ganglioni măriţi. Sunt cazuri când corneea ochiului afectat dezvoltă fenomene imune, care pot afecta vederea şi durează câteva luni pâna la vindecare. În general, conjunctivitele virale durează aproximativ două-trei săptămâni. Tratamentul se reduce la terapie simptomatică cu antiinflamatorii.
Conjunctivita alergică.
Întotdeauna în conjunctivita alergică este prezentă senzaţia de mâncarime. Mai apare secreţie filamentoasă dar redusă, ochi roşu şi alte simptome alergice ca rinita (nas înfundat, cu secreţie apoasă), mâncarimi în gât şi tuse seacă. Vederea în general nu este afectată. Diagnosticul este confirmat prin lipsa semnelor de infectie la examinarea oftalmologică. Tratamentul este în general simptomatic, în multe cazuri, cronic atât local cât şi general.
Iritaţiile oculare determinate de praf, aerul poluat, fumul, lumina puternică, lucrul îndelungat în faţa monitoarelor, vaporii anumite substanţe, provoacă înroşirea ochilor, senzaţii de usturime, inţepătură, lăcrimare. Importantă ar fi evitarea iritantului. În aceste cazuri este nevoie de folosirea lacrimilor artificiale sub îndrumarea oftalmologului, ce au rol de a îndepărta iritantul şi lubriferea suprafeţei oculare
Prevenirea conjuntivitelor şi transmiterea lor se face prin câteva măsuri de igienă simple. Astfel, în conjunctivitele bacteriene şi virale, fiind foarte contagioase, este importantă spălarea mâinilor cât mai des posibil şi evitaţi atingera ochilor în perioada infecţiei. Prosoapele să fie folosite individual şi împreună cu feţele de pernă schimbate cât mai des posibil. Picaturile oftalmologice nu le împrumutaţi altor persoane. Purtătorii lentilelor de contact trebuie să renunţe la purtarea lor pe perioada infecţiei şi chiar aruncarea lor urmând a folosi o lentilă nouă după vindecare. Nu folosiţi ceaiuri la ochi deoarece pot provoca alergii.
Lacrimile sunt produse în cea mai mare parte de glandele lacrimale situate în partea superioară a orbitei. Fluidul lacrimal asigură nutriţia corneei şi o protejează împotriva infecţiilor. În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă. Sindromul de ochi uscat (keratita sicca) apare datorită lipsei de lubrifiere şi umidificare a ochiului. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă ce merge până la inflamaţie. Semnele sindromului de ochi uscat sunt: senzaţia permanentă de uscăciune, de mâncărime şi de arsură la nivelul ochilor. Aceste simptome pot fi de ajuns pentru oftalmologul dumneavoastră să pună diagnosticul de ochi uscat. Uneori s-ar putea să dorească să măsoare cantitatea de lacrimi din ochi (test Schirmer). Sindromul de ochi uscat are mai multe cauze:
– Survine ca parte a procesului de îmbătrânire
-Apare ca efect secundar la unele medicamente ca antialergice, antidepresive, anticonceptionale, multivitamine
– Traiul într-un climat uscat, cu vânt şi praf
– Utilizarea îndelungată a videoterminalelor (monitoare) (reducerea frecvenţei de clipire)
– Ochii uscaţi reprezintă şi un simptom al unor boli sistemice cum sunt lupusul, poliartrita reumatoidă, sindromul Sjögren
– Purtare îndelungată de lentile de contact
– Închiderea insuficientă a pleoapelor
– Diverse boli ale pleoapelor
– Fumatul
Sindromul de ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale. Sindromul de ochi uscat nu poate fi tratat cauzal, dar simptomele lui (uscăciunea, mâncărimea şi arsura) pot fi ameliorate. Oftalmologul vă poate prescrie lacrimi artificiale, picături de ochi lubrifiante, care pot ameliora senzaţia de uscăciune şi mâncărime. Dacă sindromul de ochi uscat apare ca efect secundar al unui tratament medical, oprirea acestuia rezolvă în general problema. Alteori, schimbarea tratamentului ameliorează sindromul de ochi uscat. De asemenea tratarea bolii de bază a pleoapelor, atunci când există, ajută în cazul sindromului de ochi uscat. Aceasta poate necesita tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţirea frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special.
VICIILE DE REFRACTIE: Miopia, Hipermetopia si Astigmatismul
Miopia reprezintă viciul de refracţie în care imaginea se formează înaintea retinei deoarece globul ocular este mai lung decât ar fi normal. Miopia de obicei este o boală familială şi apare încă din copilărie. Ea afectează aproximativ o treime din populatie. Miopii au dificultaţi în vederea lucrurilor la distanţă, cum ar fi semnele de circulaţie, televizorul, tabla, dar văd bine de aproape, cum ar fi cititul sau cusutul. Miopia poate fi corectată cu ochelari, lentile de contact sau prin chirurgie. Având miopie, corecţia optică se va efectua cu lentile sferice negative (minus).
Miopia Miopia corectată
Hipermetropia reprezintă viciul de refractie în care imaginea se formează în spatele retinei datorită lungimii mai mici faţă de normal a globului ocular. Persoanele afectate de hipermetropie au probleme cu vederea de departe cât şi cu cele de aproape. Mulţi copii se nasc cu hipermetropie, dar unii dintre ei se vindecă odată cu alungirea globului ocular din timpul creşterii normale a organismului. Ca şi celelalte vicii de refracţie se poate coreta cu ochelari, lentile de contact sau chirurgical. Corecţia optică se va efectua cu lentile sferice pozitive (plus).
Hipermetropia Hipermetropia corectată
Astigmatismul reprezintă viciul de refracţie în care imagine nu se formează punctiform ci deformată, alungită. Astigmatismul se datorează corneei care având raze de curbură diferite în meridiane diferite, determină deformarea imaginii în momentul traversării ei. Astigmatismul necorectat vă poate da dureri de cap sau de ochi şi poate produce vedere distorsionată. Acest viciu poate însoţii miopia sau hipermetropia şi poate fi corectata cu ochelari, lentile de contact sau prin chirurgie. Corecţia optică se va efectua cu lentile cilindrice negative sau pozitive.
Astigmatismul
Presbiopia apare în jurul vârstei de 40 de ani ca urmare a procesului de îmbătranire a capacităţii de adaptare a ochiului, fiind legată de scăderea elasticităţii cristalinului, evidenţiabil la activitătile de aproape cum ar fi cititul, scrisul, cusutul, lucrul la calculator, vederea devenind neclară, persoanele afectate având tendinţa de a îndepartă lucurile. Această problemă apare tuturor la un moment dat, chiar şi celor care n-au avut niciodata probleme vizuale. Corecţia presbiopiei se face cu ochelari pentru vederea de aproape fiind necesară actualizarea ei odată cu înaintarea în vârstă. Există şi posibilitatea purtarii lentilelor de contact corectoare.
Presbiopia Presbiopia corectată
Ambliopia este termenul medical pentru „ochiul leneş”. Ochiul ambliop este normal din punct de vedere anatomic dar acuitatea vizuală este slabă chiar şi cu corectia optică. Ambliopia apare din copilărie în cazul în care există diferenţă de refracţie între ochi necorectată sau nedeterminate în cazurile de strabism. Pentru a evita apariţia acestei afecţiuni trebuie descoperită şi tratată cât mai devreme. Cu cel mai modern autorefractometru portabil PLUSOPTIX viciile de refracţie se pot determina de la vârsta de 6 luni iar corecţia ambliopiei ar trebui facută pana la 5-6 ani deoarece după această vârstă scad şansele de recuperare iar după vârsta de 9-10 ani rămâne permanentă şi ireversibilă. De aceea chiar dacă copilul mic pare să vadă bine trebuie dus la oftalmolog pentru o examinare chiar de la vârsta de 6 luni iar o repetare a examinarii dacă nu sunt probleme ar trebui facută în jurul vârstei de 4 ani şi 6 ani. Tratarea ambliopiei se va face cu ochelari şi cu exerciţii ortoptice (gimnastică medicală oculară specifică).
Copiii care provin din familii cu probleme de vedere trebuie testaţi oftalmologic din primul an de viaţă.
Ambliopia este termenul medical pentru „ochiul leneş”. Ochiul ambliop este normal din punct de vedere anatomic dar acuitatea vizuală este slabă chiar şi cu corectia optică. Ambliopia apare din copilărie în cazul în care există diferenţă de refracţie între ochi necorectată sau nedeterminate în cazurile de strabism. Pentru a evita apariţia acestei afecţiuni trebuie descoperită şi tratată cât mai devreme. Cu cel mai modern autorefractometru portabil PLUSOPTIX viciile de refracţie se pot determina de la vârsta de 6 luni iar corecţia ambliopiei ar trebui facută pana la 5-6 ani deoarece după această vârstă scad şansele de recuperare iar după vârsta de 9-10 ani rămâne permanentă şi ireversibilă. De aceea chiar dacă copilul mic pare să vadă bine trebuie dus la oftalmolog pentru o examinare chiar de la vârsta de 6 luni iar o repetare a examinarii dacă nu sunt probleme ar trebui facută în jurul vârstei de 4 ani şi 6 ani. Tratarea ambliopiei se va face cu ochelari şi cu exerciţii ortoptice (gimnastică medicală oculară specifică).
La Optica Cristi puteţii beneficia de consultaţii cu aparatul PLUSOPTIX şi de tratamente de dezambliopizare.
Obtrucţia de canal lacrimo-nazaleste o afecţiune destul de des întâlnită la nou-născuţi. Principalele semne pot fi lacrimare oculară sau infecţii repetate, simptome ce pot apărea din primele zile de la naştere sau mai târziu.
Cauzele apariţiei acestei afecţiuni sunt de cele mai multe ori întârzierea deshiderii canalelor lacrimale prin persistenţa unei membrane, canalul lacrimal nedeschizându-se în nas cum ar fi normal, drenajul lacrimal fiind perturbat.
Dacă parinţii observă aceste semne, trebuie să se adreseze medicului specialist pentru a primi un tratament adecvat. Tratamentul acestei afecţiuni este iniţial cu picături şi masaj local, iar în cazul neobţinerii vindecării, tratamentul este “chirurgical” prin sondarea canalelor lacrimale.
Descoperă ochelari care îmbină designul rafinat cu confortul absolut. Fiecare pereche este creată pentru claritate vizuală și stil fără compromisuri.
Optica Cristi având ca domeniu de activitate optica medicală, oftalmologia, optometria şi chirurgie oftalmologică, a fost înfiinţată pe data de 8 ianuarie 1990 imediat dupa Revoluţie, fiind prima firmă privată de specialitate din Romania.
OPTICA CRISTI © 2025. Toate drepturile rezervate. Creat de Global Marketing – IT